Program Dezvoltarea inteligenței emoționale copii 5-8 ani – Pitești


Acest program a fost parcurs, până în prezent, de 126 copii. 

 

Te invit să facem împreună o călătorie în Țara Emoțiilor. Este un tărâm magic, unde copilul va afla mai multe despre prietenele noastre, emoțiile. Ele sunt bune prietene, dar uneori pot fi buclucașe. De aceea, avem nevoie să învățăm să le acceptăm, să le îmblânzim și să știm să ne jucăm cu ele.

Centrul EDUC organizează un program unic, dedicat dezvoltării inteligenței emoționale a copiilor, ce are ca scop ghidarea copiilor pentru recunoașterea emoțiilor, găsirea unor instrumente pentru gestionarea reacțiilor, antrenarea competențelor sociale, creșterea încrederii în sine și facilitarea unui mediu sigur unde copiii își pot exprima emoțiile.

Știm cât de important este ca părintele să afle ce se întâmplă la ateliere, astfel încât să-și poată sprijini copilul în continuare. De aceea, fiecare modul conține o sesiune de feed-back individual, pe e-mail, pentru părinte, în care sunt detaliate aspectele observate la curs și menționate recomandări.

Atelierele sunt construite astfel încât să poată fi evaluate anumite aspecte și să oferim părintelui un raport complet cu toate detaliile observate.

Vârstă: 5-8 ani

Maximum 6 copii/grupă

Structură: 4 Module + 1 Modul GRATUIT pentru părinți

Întâlnirile au loc o dată pe săptămână, cu fiecare grupă:

  • Lunea, de la ora 17:30 – 19:00
  • Joia, de la ora 17:30 – 19:00

Durată: 1.5 ore/modul

*Se poate participa la întreg programul sau la unul/două/trei module, acestea fiind independente unul de celălalt.

Următoarea grupă începe în data de 14 Ianuarie 2019.

*Dacă unul dintre module nu este parcurs, există posibilitatea recuperării cu o altă grupă.

Bonus: Suport de curs pentru părinte + 1 Modul Gratuit pentru părinți (2 ore)

La finalul celor 4 module este inclus un modul suplimentar, gratuit, destinat părinților, în cadrul căruia vom discuta situații particulare și cum puteți să-i sprijiniți pe copii în continuare.


gestionarea-emotiilor2

Atelier 1: Recunoașterea și gestionarea emoțiilor

Când?

Luni, 14 Ianuarie 2019, ora 17:30

Joi, 17 Ianuarie 2019, ora 17:30

 

Beneficiile atelierului:

Atelierul este unul creativ care îmbină jocul cu înțelegerea unor concepte complexe și sprijină copilul să își dezvolte inteligența emoțională.

  • Copilul descoperă emoțiile de bază și cum le poate recunoaște la el însuși, precum și la ceilalți
  • De asemenea, copilul leagă emoțiile de reacțiile din corp, corpul fiind cel mai important mesager al nostru
  • Copilul primește instrumente concrete pentru gestionarea emoțiilor, pe care le va integra prin intermediul jocului
  • Copilul va construi harta emoțiilor pe care o va putea folosi și acasă

workshop-depasirea-temerilor-png

Atelier 2: Gestionarea temerilor

Când?

Luni, 21 Ianuarie 2019, ora 17:30

Joi, 24 Ianuarie 2019, ora 17:30

 

Beneficiile atelierului:

Pentru că temerile nu dispar, ele doar evoluează odată cu vârsta, este esențial ca un copil ce dezvoltă mecanisme sănătoase prin care poate face față temerilor sale, păstrând aceste abilități și la maturitate.

  • Copilul învață că teama nu este un lucru rău, ea este doar o reacție de răspuns naturală a organismului
  • La acest atelier copilul va avea posibilitatea să-și exploreze și să-și exprime temerile. Atât temerile din registrul real, cât și temerile din registrul fantastic
  • Sprijinim copilu să vorbească despre temerile sale și îi oferim o alternativă pentru a gestiona temerile într-un cadru ludic, precum și de a aduce temerile din domeniul fantastic în universul real, acolo unde sunt tangibile și pot lucra cu ele
  • Copilul are ocazia să-și „încuie teama” și să găsească o unealtă care să-l ajute să-i facă față
  • Copilul va construi căsuța fricilor pe care o va putea folosi și acasă

workshop-depasirea-temerilor-2

Atelier 3: Creșterea încrederii în sine

Când?

Luni, 28 Ianuarie 2019, ora 17:30

Joi, 31 Ianuarie 2019, ora 17:30

 

Beneficiile atelierului:

Încrederea în sine este un factor-cheie în viața oricărei persoane, iar aceasta este modelată în anii copilăriei. Acest atelier ajută copilul:

  • Să se descopere pe sine prin prisma calităților și competențelor sale, astfel învățând să se autoevalueze. Autoevaluarea este esențială pentru încrederea în sine
  • La dezvoltarea autocunoaşterii și intercunoașterii copiilor într-un cadru de respect, încredere și cooperare
  • Pentru educarea sentimentului valorii proprii, conturarea unei imagini de sine sănătoase, pentru sine și pentru ceilalţi
  • Împreună vom construi instrumente care-l ajută pe copil să se definească pe sine și să își dezvolte încrederea în el însuși

La acest atelier abordăm cele două fațete importante ale încrederii în sine: ceea ce vine din interior și ceea ce vine din afară.


workshop-relationarea-cu-ceilalti

Atelier 4: Relaționarea cu ceilalți

Când?

Luni, 4 Februarie 2019, ora 17:30

Joi, 7 Februarie 2019, ora 17:30

Beneficiile atelierului:

Cum poate fi un bun prieten? Cum își alege prietenii? Ce îl face diferit de ceilalți sau prin ce se aseamănă? Prin jocuri specifice vârstei sale, copilul descopere răspunsul la aceste situații.

  • Copilul decopere cum poate relaționa sănătos cu cei din jurul său, cum poate reacționa atunci când aceștia sunt mânioși sau atunci când se simte exclus dintr-un grup
  • În cadrul atelierului vom organiza jocuri pentru recunoașterea emoțiilor celor din jurul nostru
  • Tot în cadrul acestui atelier vom avea jocuri de grup ce au ca scop colaborarea și vom urmări modul în care copilul cooperează atât cu cei de vârsta sa, cât și cu figurile de autoritate
  • Vom avea în vedere echilibrul între nevoile sale și ale celorlalți și vom urmări atât relațiile copilului cu familia, cât și relațiile copilului cu ceilalți de vârsta sa, precum și cooperarea și respectarea regulilor

Testimoniale


Prinde acum una dintre cele trei oferte și investește în viitorul copilului tău:

 

 Oferta early bird:

Până în 10 Ianuarie beneficiezi de 25% discount pentru fiecare modul.

Preț integral/modul: 75 lei

Preț cu discount/modul: 56.00 lei


Oferta smart bird:

Dacă achiți întregul program, beneficiezi de 30% discount.

Prețul întregului program: 300.00 lei

Prețul întregului program cu discount: 210.00 lei


Oferta +1 bird:

Dacă ai doi copii și dorești să-i înscrii pe amândoi la acest curs, pentru unul dintre ei primești 45% discount .

Prețul întregului program pentru al doilea copil: 180.00 lei


inscriere-cursuri


Prețul include:

Participarea la curs și toate materialele necesareFeedback individual, transmis pe e-mail, după fiecare modul în parteSuport de curs în format PDF pentru părinte, primit la finalul celor 4 moduleÎntâlnire de grup cu părinții, la finalul modulelor, în care vor fi oferite resurse practice


inscriere-cursuri


garantia calitatiiPentru că vreau să fiu sigură că ai să fii mulțumit de acest workshop și tu și copilul tău, îți ofer o super garanție: dacă nu ești mulțumit de atelier și consideri că nu este ce ți-am promis, îți returnez 100% banii, fără întrebări.

În plus, toate materialele vor rămâne la tine.

Opinia ta este importantă pentru mine!

 

Unde au loc cursurile?

Academia Copiilor Inteligenți – Bd. Republicii, Nr. 148

Despre facilitatorul acestui program

Acest curs este susținut de Aura Liță, specialist cu experiență în lucrul cu cei mici.

Aura Liță – Este mama unei fetițe minunate de 6 ani, trainer pentru dezvoltare personală, consultant, coach și Master în Coaching. Ca educator, a lucrat cu copii cu vârste cuprinse între 3 si 7 ani, atât individual cât și în grup. De asemenea, a fost voluntar în centre de plasament pentru copii. În prezent oferă servicii de consiliere atât pentru părinți, cât și pentru copii și ședințe de coaching pentru adulți.

În ședințele de consiliere cu părinții, mesajul pe care îl primesc de la ei, este următorul: emoțiile noastre au fost neacceptate și multe dintre aceste emoții au fost adânc îndesate în noi înșine. Ca echipament de viață, un copil are nevoie sa știe că emoțiile sunt acceptate, normale si valide. Că este firesc să te înfurii, să îți fie teamă, să simți frustrare atunci când nu îți reușește ceva. Emoțiile sunt darurile vieții: ce simțim și ce credem despre noi înșine, dacă ne respectăm sau nu, ne determină calitatea vieții și capacitatea noastră de a reuși în tot ce ne propunem. A crede în Tine însuți și în puterea Ta interioară, este absolut necesar pentru a călători prin experiențele de viață. Copiii noștri sunt supapele prin care noi scoatem emoțiile la suprafață. Cea mai mare “protecție” pe care o putem oferi copiilor, când vorbim despre emoții, este: Iubirea și Ascultarea ! Copilul din Mine, salută Copilul din Tine ! – Aura Liță


Cum este la workshop-uri?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


inscriere-cursuri